Una caldă, una rece. Ilie Dumitrescu a spus vorbe frumoase despre Olimpiu Moruțan (21 de ani), după ce acesta a purtat banderola de căpitan la meciul Gaz Metan Mediaș – FCSB.
FCSB a reușit să câștige cu 0-1 partida jucată în deplasare la Mediaș, după o super reușită a lui Ionuț Vînă. Aceasta este cea de-a doua victorie a roș-albaștrilor de la venirea lui Toni Petrea pe banca tehnică.
„Important e să fii acolo și să ajungi acolo. Asta e diferența, la un moment dat, între jucători care marchează 20-25 de goluri în campionat și unul care marchează 7, 8 sau 9. Una peste alta, el a fost activ, sunt lucruri pozitive. Pe fondul unei reușite, tu, ca jucător, prinzi încredere. Și atunci îți mai ies câteva acțiuni. Asta s-a întâmplat cu Vînă în seara asta. Vînă, dacă greșea o dată, era trecut pe bancă. Acum a fost liderul echipei.
Asta se va întâmpla și cu Moruțan. Când va fi titular, când va avea o reușită, o să vezi reușite, o să vezi acțiuni individuale foarte bine. Mie mi-a plăcut cum a respectat tactic. Cam asta e reacția. Eu, ca antrenor, imediat îmi dau seama cum respectă indicațiile și cum s-a lucrat în zona asta. A fost în joc. Nu a avut reușite în ultimii 20 de metri, dar a fost în joc.
Olimpiu Moruțan e un jucător talentat, are calitate și cu siguranță va ajunge la un nivel foarte bun. O să îl vedeți la U21, unde i se va da încredere. Încă nu e lider în echipă, așa cum li s-a dat încredere lui Man, lui Coman, lui Tănase, care, chiar dacă au avut momente mai puțin bune, au fost titulari”, a spus Ilie Dumitrescu, potrivit Digisport.ro.
FCSB a reușit să câștige partida disputată, în deplasare, contra lui Gaz Metan, 0-1. Unicul gol al partidei a fost marcat de Ionuț Vînă.
Gaz Metan a prestat un joc consistent, însă nu a reușit să înscrie în poarta lui Andrei Vlad. În urma eșecului cu FCSB, echipa lui Dusan Uhrin rămâne pe ultimul loc din play-off, cu 25 de puncte obținute.
De cealaltă parte, FCSB a reușit să se impună în fața lui Gaz Metan, deși a aliniat un prim „11” cu mulți jucători tineri. Cu victoria de la Mediaș, FCSB urcă pe poziția a patra din Liga 1, devansând-o pe FC Botoșani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER